Un accident feroviar a avut loc miercuri după-amiază în Timiș. O femeie este în stare gravă. Medicii încearcă să o resusciteze.
„Astăzi, în jurul orei 17:25, am fost solicitați să intervenim la un accident feroviar la trecerea de nivel de cale ferată în localitatea Urseni (strada Morii). La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD tip C cu medic”, a transmis ISU Timiș.



În coliziune au fost implicate o mașină condusă de o femeie și trenul Interregio care circulă pe ruta Timișoara – Mangalia. Persoana din autoturism a fost grav rănită, încarcerată între fiarele autoturismului. A fost extrasă de pompieri și predată medicilor, care au început manevrele de resuscitare.
„O femeie, în vârstă de 36 de ani, a condus un autoturism dinspre localitatea Urseni către localitatea Moșnița Nouă, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, din localitatea Urseni, prevăzută fără bariere, ar fi intrat în coliziune cu un tren care se deplasa dinspre municipiul Timișoara”, transmit polițiștii.
UPDATE. Victima a fost transportată la spital
Victima a fost transportată de urgență la spital. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
UPDATE 2. Femeia a murit
Femeia în vârstă de 36 de ani a murit la scurt timp după ce a fost transportată la spital. Acum, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
*
Urmăriți-ne și pe pagina noastră oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!

