luni, septembrie 28, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEducațieSe construiește o nouă școală în Chișoda

Se construiește o nouă școală în Chișoda

O nouă școală se va construi în localitatea Chișoda, județul Timiș. Unitatea de învățământ va avea o capacitate de 200 de elevi care vor învăța în săli de clasă construite de la zero.

Investiție importantă în infrastructura educațională din zona periurbană a Timișoarei. Comuna Giroc va avea o unitate de învățământ modernă, adaptată nevoilor unei localități aflate într-o continuă dezvoltare. Reprezentanții primăriei comunei timișene și cei ai ADR Vest au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Construire școală cu clasele 0-VIII în localitatea Chișoda, comuna Giroc”. Peste 3 milioane de euro, fonduri europene, vor fi investiți în proiect, prin Programul Regional Vest.

Noua școală va fi construită în satul Chișoda și va avea o capacitate de aproape 200 de locuri, cu 9 săli de clasă și 2 laboratoare moderne. Investiția vine ca răspuns la una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă comunitatea din Giroc: lipsa spațiilor educaționale suficiente pentru numărul tot mai mare de copii din comună. În ultimii ani, dezvoltarea accelerată a zonei periurbane a Timișoarei a dus la creșterea semnificativă a populației din Giroc și Chișoda, iar infrastructura școlară existentă a ajuns să funcționeze la limita capacității. În anul școlar 2023-2024, Școala Gimnazială „Iosif Ciorogariu” din Chișoda avea un grad de ocupare de peste 160%, iar unele spații au fost transformate provizoriu în săli de clasă. În același timp, mai mulți copii din comună au fost nevoiți să meargă la școli din Timișoara. Noua investiție își propune să reducă această presiune și să ofere elevilor condiții moderne și sigure pentru învățare, aproape de casă.

Clădirea va fi realizată conform standardelor nZEB – consum de energie aproape zero – și va include panouri fotovoltaice, sisteme eficiente energetic, iluminat LED și soluții moderne de ventilație și climatizare. Școala va fi complet accesibilă pentru copiii cu dizabilități, prin rampe de acces, grupuri sanitare adaptate și circulații conforme.

„Comunitățile care cresc au nevoie de investiții care țin pasul cu dezvoltarea lor, iar educația este una dintre cele mai importante. În Giroc și Chișoda vorbim despre o creștere accelerată a numărului de familii tinere și, implicit, a numărului de copii. Prin această investiție, aproape 190 de elevi vor avea acces la condiții moderne și sigure pentru învățare, aproape de casă. Ne bucurăm că, prin Programul Regional Vest, putem susține proiecte care răspund unor nevoi reale ale comunităților și care contribuie direct la creșterea calității vieții”, a declarat Georgiana Radac, Directorul Direcției Generale Autoritate de Management PR Vest 2021-2027.

Elevii ar urma să înceapă cursurile în noua școală din Chișoda începând din septembrie 2028. Este cel de-al doilea proiect educațional major care se realizează la Chișoda cu ajutorul programelor gestionate de ADR Vest. În 2022, Școala Generală Iosif Ciorogariu a fost reabilitată și modernizată cu prin Regio-POR, printr-o investiție europeană de peste 1 milion de euro.

*

Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Citește și: Florin Drăgan, rectorul UPT: „România are nevoie de o strategie energetică asumată politic, pe termen lung”

Citește și: Universitatea Politehnica Timișoara, program de studii în limba engleză la Inginerie Chimică

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente