Polițiștii și luptătorii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale au descins astăzi într-o zonă din Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, pentru a salva un cal chinuit. Animalul era batjocorit de proprietarii care nu-i dădeau apă și hrană și pe care-l țineau în aer liber.
„La data de 2 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin, împreună cu polițiști ai Poliției Orașului Moldova Nouă și cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării legislației privind protecția animalelor”, transmite IPJ Caraș-Severin, joi seară, 2 aprilie.



Oamenii legii au descins într-o zonă din orașul Moldova Nouă, având informații cum că un cal este ținut fără apă și hrană, ba chiar și fără adăpost, în aer liber, respectiv fără asistență medicală. În plus, proprietarii dețineau animalul fără documentele sanitar-veterinare necesare.
La momentul efectuării controlului, polițiștii au dispus măsuri imediate pentru asigurarea apei și hranei necesare animalului. În urma verificărilor, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 13.200 de lei.
Calul a ajuns acum într-un adăpost potrivit, unde are parte de toate cele necesare unui astfel de animal.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Ambulanță aflată în misiune, implicată într-un accident pe drumul Jimbolia – Timișoara
Citește și: Lovitură într-o localitate din Timiș. Seif cu zeci de mii de euro, furat de hoți

