Peste 37 de milioane de euro sunt disponibili pentru infrastructura culturală din Regiunea Vest. ADR a lansat un nou apel de proiecte, care pot fi depuse până în data de 2 octombrie 2026.
Cel mai nou apel de proiecte lansat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest este dedicat autorităților publice din Regiunea Vest – municipii reședință de județ, consilii județene și parteneriate între acestea – care doresc să investească în modernizarea, extinderea sau crearea unor infrastructuri culturale publice relevante pentru comunitățile pe care le reprezintă. Pot depune proiecte și parteneriatele în care autoritățile publice locale sunt lideri, alături de instituții și servicii publice aflate în subordinea lor. Finanțarea vizează atât revitalizarea spațiilor culturale existente, cât și transformarea unor clădiri deteriorate sau neutilizate în locuri vii, deschise publicului. Sunt sprijinite investițiile în modernizarea, reabilitarea și dotarea obiectivelor culturale, dar și construirea de noi spații, în special a celor care susțin comunitățile creative și găzduiesc evenimente culturale sau cultural-educative.
Peste 37 de milioane de euro
La dispoziția autorităților sunt 37,69 de milioane de euro. Valoarea nerambursabilă a unui proiect poate varia între 500.000 euro și 5.000.000 euro pentru obiective de relevanță locală și poate ajunge până la 25.000.000 euro pentru obiective de relevanță regională.
Pe lângă componenta de infrastructură, apelul încurajează integrarea tehnologiei și a instrumentelor digitale în viața culturală a comunităților. Astfel, proiectele pot include realizarea de pachete culturale digitalizate, sisteme de măsurare a numărului de vizitatori, activități de promovare și marketing, precum și aplicații informatice destinate persoanelor cu dizabilități. Totodată, sunt susținute acțiunile de cooperare și procesele participative transparente, care implică actorii locali și publicul în dezvoltarea proiectelor culturale.
„Cultura este un motor de dezvoltare locală, un spațiu al dialogului și al creativității, dar și un factor care crește atractivitatea orașelor și județelor din Regiunea Vest. Vom investi în proiecte care vor da o nouă viață spațiilor culturale, le vor deschide către public și le vor conecta la nevoile reale ale oamenilor – de la accesibilitate și digitalizare, până la implicarea comunității în viața culturală locală”, a declarat Sorin Maxim, director general al ADR Vest.
Proiectele pot fi depuse în perioada până în data de 2 octombrie 2026, la ora 12. Ghidul solicitantului este disponibil aici.

