Nedorit în noul proiect al Politehnicii Timișoara, Marian Iancu sare la gâtul suporterilor Politehnicii Timișoara din „Druckeria”, pe care-i cataloghează drept „o mână de berari obraznici”. Îi consideră doar „o cantitate neglijabilă, de proastă calitate”.
Fostul patron al Politehnicii, Marian Iancu, cel care este considerat „groparul fotbalului timișorean”, a ieșit la atac din cauza faptului că nu este dorit ca finanțator în noul proiect care își propune s-o readucă la Poli în elită. Principalii vinovați, crede cel care a fost condamnat pentru evaziune fiscală și spălare de bani, sunt chiar suporterii de la „Druckeria”, cei care au renăscut-o pe Poli și datorită cărora, acum, echipa-fanion a Banatului poate avea un viitor. Cel poreclit Jabba (n.r. – Jabba The Hutt, personaj din Războiul Stelelor) din pricina exceselor alimentare îi consideră pe fani „o mână de berari obraznici”.
„Domnilor din Druckeria ați reușit să mă provocați. Vă permiteți voi, o mână de suporteri de-o bere, cu telecomandă în creierii tulburați ai minții voastre să-i jigniți pe zecile de mii de suporteri alb-violeți și sutele de mii de bănățeni cu Politehnica Timișoara în suflet, să-i faceți «suporteri de tastatură» sau «suporteri de rezultat» ?! Mai rătăciților, credeți voi ca un proiect așa grandios, măreț și nobil, de sute de milioane, cofinanțat de la bugetul local și central, pleca la drum fundamentat pentru o mână de berari obraznici, născuți de curând și conduși de vechii lătrai din peluza sud a stadionului Dan Paltinisanu, obișnuiți să înjure și să jignească și atunci când Politehnica Timișoara semăna teroare fotbalistică în campionat și chiar prin Europa?”, a scris Marian Iancu pe Facebook.
Mesajul vine în ciuda implicării sociale și civice de care dă dovadă Asociația Suporterilor Timișoreni „Druckeria”, a căror acțiuni caritabile și nu numai sunt de notorietate. Pasiunea pentru Poli, spune „Elefantul”, a pornit de la înfrângerea cu scorul de 1-8 suferită pe „Dan Păltinișanu” în fața celor de la Steaua.
„Am venit pentru că 40000 de oameni cântau pentru Poli, bucurându-se și învingând astfel umilința. Toate investițiile sunt pentru ei. Nu pentru voi. Valul ăsta alb-violet vă va strivii ca pe niște meduze gelatinoase ce sunteți. Facem cu toții, tot ce putem să promovăm și astfel să consolidăm acest grandios proiect. Voi, cu sloganurile voastre idioate, uitate de vremuri, faceți totul să-l țineți pe loc. În lumea voastră de frustrați, când mai folosiți scandări despre mizerie, uitați-vă întâi în oglindă”, este mesajul lui Marian Iancu pentru „Druckeria”.
Ieri, la meciul din Cupa României cu CS Sânandrei, suporterii Politehnicii Timișoara nu l-au uitat nici pe Iliescu, dar nici pe Marian Iancu. La fel s-a întâmplat și la meciul de baraj cu Olimpia Satu Mare, atunci când galeria Politehnicii Timișoara a afișat banner-ul „presa sportivă o IANCUr pt. bani”.
Citește și:

