marți, noiembrie 3, 2026
No menu items!
AcasăSPORTPoli, victorie și calificare la debutul lui Alexa. Fără moment de reculegere...

Poli, victorie și calificare la debutul lui Alexa. Fără moment de reculegere pentru Iliescu, mesaj pentru Iancu

La primul meci cu Dan Alexa în funcția de antrenor principal, Politehnica Timișoara se impune în fața celor din Sânandrei și se califică în turul al III-lea al Cupei României. Alb-violeții s-au impus cu 2-0, după ce la pauză aveau avantaj minim pe terenul de la Carani.

Jucătorii Politehnicii Timișoara s-au remarcat încă dinaintea fluierului de start, când au refuzat să participe la momentul de reculegere impus de FRF la nivel național, în memoria lui Ion Iliescu. Fostul președinte al României a fost acuzat de crime împotriva umanității, inculpat în dosarele Revoluției și Mineriadei, iertat de justiția din România.

S-a trecut la joc, iar Popa, cel mai bun pasator din sezonul trecut, a fost cel care a deschis scorul. Mingea a ajuns în plasă în urma unui șut cu piciorul stâng, expediat la firul ierbii de la aproximativ 16 metri, spre bucuria „copiilor” din parcul aflat în spatele porții. Politehnica Timișoara a dominat în totalitate până la jumătatea primei reprize, când arbitrul central a acordat prima pauză de hidratare. Prilej și pentru Dan Alexa să ofere indicații ceva mai organizate.

Revenirea pe gazon a fost cu scurte momente în care Poli a cedat controlul balonului. Cea mai periculoasă fază a celor din Sânandrei a avut loc în minutul 38. O fază bâlbâită l-a pus în postura de singur cu Moșoarcă pe Enciu, care a avut o execuție defectuoasă. Nimic notabil până la finalul primei reprize.

Cociș, gol spectaculos la debut

Politehnica Timișoara și-a dubat repede avantajul, după revenirea de la cabine. Cociș a marcat la debut printr-un șut excepțional, din marginea careului mare, lateral dreapta, care a lovit transversala înainte de a intra în plasă. Imediat după reușită, i-a mulțumit antrenorului Dan Alexa, cel care l-a adus sub formă de împrumut de la CFR Cluj.

Vasluian a fost și el aproape de gol la debutul pentru Poli. A tras la poartă de la peste 20 de metri, iar mingea scăpată de portarul Culda s-a dus în bară și i s-a întors în brate. Alb-violeții au avut un moment de vulnerabilitate defensivă în minutul 65. Moșoarcă a salvat un gol din poziție de singur cu Bîrză, care nu a reușit să-l învingă.

Nici Marian Iancu nu a fost iertat

Nu doar Ion Iliescu, dar nici Marian Iancu nu a fost iertat de alb-violeți. Suporterii care au făcut deplasarea la Carani i-au transmis fostului patron al Politehnicii un mesaj la unison în timpul pauzei de hidratare din a doua repriză – clasica scandare: „Marian Iancu, ești o mizerie!”.

Gazdele au fost aproape de un gol și mai spectaculos decât cel reușit de Cociș. Un corner a fost executat direct pe poarta apărată de Moșoarcă, goalkeeper-ul Politehnicii s-a repliat la timp pentru a respinge de pe mingea care s-a întors spre poarta oaspeților și a fost respins pentru a doua oară de pe linie.

Nu s-au mai întâmplat lucruri notabile până la fluierul final, astfel că timișorenii se impun la primul meci cu Dan Alexa pe banca tehnică și se califică în turul al III-lea preliminar al Cupei României, care va avea loc săptămâna viitoare. Adversarul urmează să fie stabilit.

*

CS Sânandrei – Politehnica Timișoara 0-2 (0-1) ( – / ’20, Popa; ’50, Cociș)

CS Sânandrei: Culda – Hecsko, Schinteie, Birău, Buzdugan, Enciu, Szalkai, Bîrză, Precup, Fandel, Toma.

Politehnica Timișoara: Moșoarcă – Vlaicu, Huminic, Zurbagiu, Gavrilă, Rotariu, Pureca, Popa, Marincu (c.), Vasluian, Cociș.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente