Tragedie, marți dimineață, pe autostrada A1, în Timiș. Un bărbat a murit în urma coliziunii dintre o mașină și două tiruri. Alte două persoane au fost rănite.
„Marți, 15.07.2025, la ora 07:00, am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma unui accident rutier produs în Remetea Mare, spre A1. La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu două autospeciale de primă intervenție si comandă, o autospecială de descarcerare si trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic”, transmite ISU Timiș.
În accidentul rutier au fost implicate două autotrenuri și un autoturism, în care se aflau cinci persoane. Un bărbat și-a pierdut viața. Alte două persoane au fost rănite și transportate la spital.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

