marți, noiembrie 3, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEFOTO. Un șofer cu permisul suspendat s-a izbit de un stâlp. Patru...

FOTO. Un șofer cu permisul suspendat s-a izbit de un stâlp. Patru tineri, la spital

Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe un drum din vestul țării. Șoferul, care avea permisul suspendat, a ajuns cu mașina într-un stâlp.

Accident rutier, noaptea trecută, în jurul orei 2.20, în Orăștie, județul Hunedoara. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Orăștie, medicii de pe ambulanță și polițiștii. Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-un stâlp.

„În cursul nopții trecute, în jurul orei 02:20, un tânăr de 19 ani, din Orăștie, a provocat un accident rutier pe strada Căstăului, din municipiu. Din primele cercetări, se pare că șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, lovind un stâlp de susținere a rețelei electrice”, transmite IPJ Hunedoara.

Mașina s-a răsturnat în urma impactului. Patru persoane se aflau în interior și au suferit diferite leziuni. Celor patru victime, o femeie și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, li s-au acordat îngrijiri medicale după care au fost transportate la spitalul din Orăștie cu 3 ambulanțe SMURD și una a Serviciului de Ambulanță Județean.

Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că tânărul aflat la volan avea dreptul de a conduce suspendat, motiv pentru care cercetările au fost extinse și sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat. La locul producerii accidentului, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente