Scandal în trenul Arad – București Nord, între doi călători, sâmbătă seară. Unul dintre ei a fost înjunghiat și a ajuns la spital. Celălalt, la secția de poliție.
Trenul care circula pe ruta Arad – București Nord a fost oprit, seara trecută, în jurul orei 22.15, în gara din Petroșani, în urma unui incident între doi călători. Conform polițiștilor, unul dintre cei implicați, un tânăr în vârstă de 24 de ani, a fost înjunghiat de două ori cu un obiect înțepător. Cealaltă persoană implicată în altercație, un tânăr de 25 de ani, din Călan, a fost condus la sediul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Petroșani, pentru audieri.
„Din primele cercetări, se pare că între cei doi tineri, care au urcat în tren în gara Subcetate, ar fi avut loc un conflict spontan, în care tânărul de 24 de ani l-ar fi lovit cu piciorul pe cel de 25 de ani, iar acesta din urmă a ripostat cu un breloc, producând răni superficiale celuilalt tânăr”, transmite IPJ Hunedoara.
A fost deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violențe, iar cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

