Accident rutier, duminică seară, la Timișoara. Un copil de cinci ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce se plimba cu tricicleta pe trotuar.
Un minor în vârstă de cinci ani a fost rănit și a ajuns la spital, seara trecută, după ce a fost lovit de un autoturism. Accidentul a avut loc pe strada George Coșbuc din Timișoara, într-un moment în care șoferul încerca să iasă din curtea casei, iar copilul se afla pe o tricicletă, pe trotuar.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcool test, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

