Traficul se desfășoară infernal pe DN 68A, cel mai intens circulat drum din partea de vest a țării, care țin loc bucatei lipsă de autostradă. Șoferii pierd zeci de minute în plus pentru a traversa dintr-o parte în cealaltă, vineri după-amiază.
Nervii șoferilor care tranzitează DN 68A, Marginea – Holdea, vineri după-amiază, sunt întinși la maximum. Este vorba despre cel mai intens circulat drum din partea de vest a țării și unul dintre cele mai tranzitate din toată țara, care ține loc bucatei lipsă din autostrada A1 Lugoj – Deva, acolo unde urmează să apară celebrele „tuneluri pentru urși”.


Timpii de așteptare au crescut foarte mult, iar situația a fost asemănătoare și ieri, în special în a doua parte a zilei. Nu a fost înregistrat niciun accident, iar situația întâmpinată astăzi nu e o noutate pe tronsonul de drum național care a fost proiectat în urmă cu zeci de ani la cu totul alte valori de trafic și care, acum, ține loc unei șosele de mare viteză.
Unii șoferi spun că au traversat cei câțiva kilometri chiar și în peste o oră. De altfel, pe aplicațiile de navigație, întreaga zonă a fost înroșită de conducătorii auto, care au semnalat ambuteiaje cu sutele. La fața locului sunt și echipaje ale poliției care încearcă să dirijeze traficul.
Citește și:

