sâmbătă, octombrie 24, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEPeste 50 de percheziții la traficanți de droguri din vestul țării

Peste 50 de percheziții la traficanți de droguri din vestul țării

Peste 50 de percheziții au loc, marți dimineață, 12 noiembrie, la traficanți de droguri din județul Arad. Vizate sunt 24 de persoane care au vândut și intermediat tranzacții cu substanțe ilegale.

„Astăzi, 12 noiembrie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, efectuează 53 de percheziții domiciliare, în județul Arad”, transmite IPJ Arad.

Vizat este un grup infracțional specializat în trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive, toate în formă continuată. Conform cercetărilor, în perioada martie – noiembrie 2024, 24 de persoane au vândut și intermediat tranzacții cu droguri și alte substanțe psihoactive. Sunt puse în executare 56 de mandate de aducere, audierile urmând a se desfășura la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad.

Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timișoara, Alba Iulia, Oradea, Cluj Napoca, serviciilor de combatere a criminalității organizate Caraș-Severin și Mehedinți, Inspectoratului de Poliție Județean Arad, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, precum și Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara.

Citește și:

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente