miercuri, octombrie 28, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentTineri traficanți de droguri în Timiș și Caraș-Severin, „săltați” de DIICOT

Tineri traficanți de droguri în Timiș și Caraș-Severin, „săltați” de DIICOT

Sunt percheziții miercuri, 16 octombrie, la traficanți de droguri din Timiș și Caraș-Severin. Membrii grupării erau în general tineri care au reușit să-și facă o rețea de clienți, cărora le vindeau substanțe interzise. Au fost duse la audieri 14 persoane.

„Astăzi, 16 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș Severin, au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, în județele Caraș- Severin și Timiș, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada iunie 2021 – octombrie 2024, în județul Caraș-Severin s-ar fi constituit și acționat o grupare de criminalitate organizată, specializată în distribuire de substanțe psihoactive și trafic de droguri de mare risc”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

Persoanele cercetate sunt tineri cu vârste între 20 și 31 de ani, care au creat o rețea de clienți și cărora le vindeau droguri precum 2–MMC şi cristal (3-CMC, drog de mare risc) cu sume cuprinse între 150 și 250 de lei pentru o doză. Membrii grupului infracțional ar fi procurat substanțele, după care le-ar fi împărțit în doze și le-ar fi distribuit en-detail. Unii „clienți” deveneau ulterior furnizori pentru tineri din mediul lor relațional.

Nu mai puțin de 14 persoane au fost duse la audieri, la sediul DIICOT Caraș-Severin. Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timişoara, Inspectoratului de Poliție Județean Caraş-Severin, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraş-Severin şi Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara, precum și al lucrătorilor Biroului Vamal de Frontieră Naidăș.

Citește și:

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente