vineri, octombrie 30, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentRazie în mai multe localități din Timiș. Au fost aplicate zeci de...

Razie în mai multe localități din Timiș. Au fost aplicate zeci de amenzi

A fost razie, vineri seară, în Timișoara și în localitățile din zona limitrofă. Polițiștii au aplicat peste 180 de amenzi în valoare totală de aproape 32.000 de lei. Nu au lipsit infracțiunile constatate în trafic.

„În cursul zilei de ieri, 27 septembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Politie Județean Timiș au desfășurat razii simultane în Timișoara și zona periurbană în scopul prevenirii și a combaterii faptelor antisociale și asigurării siguranței cetățenilor. Raziile la care au participat peste 180 de forțe de ordine (polițiști și jandarmi) au vizat identificarea persoanelor suspectate de implicare în activități ilegale sau care se sustrag urmăririi penale, prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, reducerea riscului rutier și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică”, transmite IPJ Timiș.

Au fost legitimate 745 de persoane, dintre care 434 prin utilizarea aplicației E-DAC, au oprit în trafic, pentru control, 486 de autovehicule, 284 de conducători auto fiind testați, în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive. Au fost verificate 41 de societăți comerciale, 32 de paznici și 16 butoane de panică acționate. Au fost conduse la sediul poliției 25 de persoane dintre care 6 persoane străine, în vederea amprentării/fotografierii.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 187 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 31.590 de lei, 75 dintre amenzi vizând încălcări ale legislației rutiere, iar 37 au vizat încălcări ale Legii 61/1991 privind încălcarea ordinii și siguranței publice. Au fost constatate trei infracțiuni în trafic, două pentru conducere fără permis și unul pentru conducere sub influența alcoolului.

Citește și:

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente