Două autovehicule au fost implicate într-un accident rutier, joi dimineață, pe autostrada A1, în vestul țării. Au fost două victime, însă doar o persoană a ajuns la spital.
Incidentul a avut loc astăzi, puțin înaintea orei 7, pe autostrada A1, nu departe de vama Nădlac II. Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de intervenție si Descarcerarea Usoara. La locul evenimentului a fost alocată o ambulanță SAJ.
„În urma accidentului au rezultat două victime, dintre care una rămasă blocată în autoturism. Pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autoturism, ulterior aceasta fiind preluată de către echipajul de SAJ. Ambele victime sunt conștiente și cooperante”, a transmis ISU Arad.
Una dintre persoane a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Cealaltă a refuzat transportul la o instituție medicală.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Atenție, șoferi! Circulați cu atenție. E cod galben de ceață joi dimineață, 12 septembrie.
Citește și:

