Un accident rutier a avut loc joi dimineață în municipiul Arad. Un bărbat s-a răsturnat cu autoturismul în afara șoselei. UPDATE. Șoferul consumase alcool
Șoferul unui autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, în această dimineață, la intrarea pe ștrandul Neptun, sensul de mers dinspre podul Decebal. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă.
„În urma accidentului a rezultat o victimă conștientă, cooperantă, ieșită din autoturism. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 36 de ani, care, în urma evaluării medicale a refuzat transportul la spital”, transmite ISU Arad.
Pompierii militari arădeni au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
UPDATE. Șoferul consumase alcool
În urma accidentului, bărbatul aflat la volan a fost pus să sufle în fiolă. Polițiștii au constatat că acesta a consumat alcool.
„La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 08:30, un bărbat de 34 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe str. Cetății, spre Teatru, în zona ștrandului “Neptun”, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu o țeavă de gaz, pe care a avariat-o, după care s-a răsturnat. În urma impactului, nu au rezultat victime, testarea cu aparatul alcooltest indicând o valoare de 0,31 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Testarea cu aparatul din dotare nu a indicat prezența de substanțe interzise în organism”, transmit polițiștii din Arad.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.485 de lei, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.

