sâmbătă, noiembrie 7, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentTânăr prins cu droguri într-un tramvai, în zona centrală a Timișoarei

Tânăr prins cu droguri într-un tramvai, în zona centrală a Timișoarei

Un bărbat a fost prins cu droguri asupra sa într-un tramvai, în zona centrală a Timișoarei. Le-a spus oamenilor legii că e dependent de substanțele interzise, pentru că îl liniștesc. A fost dus la secție, iar acum este în vizorul poliției.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Patrulare și Control Spațiu Public au acționat, și în această săptămână, pe mijloacele de transport în comun pentru prevenirea furturilor din buzunare, depistarea persoanelor care nu respectă normele de conviețuire socială  în mijloacele de transport în comun, distrug echipamentele, consuma băuturi alcoolice, apelează la mila publică etc.”, transmite Poliția Locală Timișoara.

Oamenii legii se aflau miercuri, 5 iunie, în jurul orei 11:30 în tramvaiul 6, între stația STPT Piața Maria și Catedrala Mitropolitană, iar un călător a început să aibă comportament suspect, fiind agitat. Polițiștii au descoperit asupra sa două plicuri cu substanțe vegetale, cel mai probabil canabis. Bărbatul are 33 de ani, este din Timișoara și a declarat că este dependent de substanțele interzise care îl calmează.

A fost dus la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara pentru întocmirea documentației, apoi cazul a fost predat polițiștilor Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara. Tot în cadrul acțiunilor din această săptămână, pe mijloacele de transport în comun, mai multe persoane din categoria celor fără adăpost au fost transportate la centrul de pe Strada Telegrafului.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente