miercuri, septembrie 23, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATESe încălzește vremea în Banat și Crișana, în următoarele două săptămâni

Se încălzește vremea în Banat și Crișana, în următoarele două săptămâni

Vremea se va încălzi semnificativ zilele următoare în Banat și Crișana, arată ultima prognoză meteorologică făcută de ANM pentru perioada 25 martie – 7 aprilie 2024. În weekend-ul următor, maxima va fi chiar și de 25 de grade Celsius.

Banat

Vremea va fi în încălzire până în data de 2 aprilie, iar în mare parte din interval valorile
termice se vor situa cu mult peste normele climatologice. În perioada 26-28 martie și cu o
probabilitate ridicată și după data de 3 aprilie, media temperaturilor maxime va fi de 17-20 de grade.

În zilele cele mai calde (în special în 30 și 31 martie) se vor atinge valori diurne de
23-25 de grade. În privința temperaturilor minime, după o noapte rece (25/26 martie) când vor fi valori în jurul a 0 grade (și prin urmare se va produce local brumă), încălzirea semnificativă se va resimți și la valorile nocturne care vor fi de 6-9 grade, mediat regional.

Ploile vor fi mai frecvente în jurul datei de 28 martie, iar probabilitatea de ploaie va fi
ridicată și între 2 și 5 aprilie. Vor fi mai ales averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice.

Crișana

Vremea va fi în încălzire până în data de 2 aprilie, astfel că, în mare parte a intervalului,
valorile termice se vor situa cu mult peste cele climatologic specifice perioadei. Între 26 și 28 martie și după data 3 aprilie, temperaturile maxime vor fi, în medie, de 16-20 de grade.

În zilele cele mai calde (în special în 30 și 31 martie) se vor atinge valori diurne de 22…25 de grade. În privința temperaturilor minime, după o noapte rece (25/26 martie) când vor fi și valori în jurul a 0 grade (și prin urmare se va produce local brumă), încălzirea semnificativă se va resimți și la valorile nocturne care vor fi de 5…9 grade, mediat regional.

Ploi locale se vor semnala în jurul datei de 28 martie, iar probabilitatea de ploaie va fi
ridicată și între 2 și 5 aprilie. Vor fi mai ales averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente