Un tânăr a fost prins cu un televizor în brațe în noaptea de Revelion, într-o stație de autobuz din Timișoara. Îl furase dintr-un cazinou, au stabilit polițiștii, care l-au reținut pentru 24 de ore pentru furt calificat.
Un tânăr în ârstă de 20 de ani a ajuns în spatele gratiilor, în prima zi din 2023. Furase un televizor de pe terasa unei săli de jocuri de noroc de pe strada 1 Decembrie 1918 din Timișoara. A fost prins de polițiștii Secției 2 Urbane pe strada Cluj din Timișoara, cu televizorul în brațe.
Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introdus introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului.

