miercuri, noiembrie 4, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișAdministrațieInvestiție de 7 milioane de lei pe drumul Timișoara – Giroc! Două...

Investiție de 7 milioane de lei pe drumul Timișoara – Giroc! Două sensuri giratorii, aproape de finalizare

Investiție de 7 milioane de lei din bugetul Consiliului Județean Timiș pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. A fost turnat primul strat de asfalt în zonele unde se fac lucrări pentru amenajarea sensurilor giratorii.

Șoseaua care face legătura dintre Timișoara și comuna Giroc este una dintre cele mai tranzitate din zona limitrofă a orașului de pe Bega. Este nevoie de investiții serioase pentru fluidizarea traficului, iar Consiliul Județean Timiș a început demersurile prin amenajarea unor sensuri giratorii. Este o schimbare care contribuie și la creșterea siguranței în trafic.

„Odată cu acest pas, ne apropiem de finalizarea lucrărilor, iar în zilele următoare se va turna și stratul de uzură, apoi se va lucra la marcaje, iar circulația va fi redeschisă și nu va mai fi nevoie ca șoferii să folosească cele două căi alternative pe care se circulă astăzi. Trebuie menționat că lucrările în interiorul celor două sensuri giratorii vor continua, dar fără a perturba traficul din zonă”, transmite Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Este o investiție care se ridică la aproximativ 7 milioane de lei, bani din bugetul Consiliului Județean Timiș. Se fac două sensuri giratorii, piste de biciclete, trotuare, sisteme de preluare a apelor pluviale, un nou acces la blocurile ANL, precum și iluminat public.

*

Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente