Sfânta Mică, Sântamaria Mică sau Precista Mică, în data 8 septembrie, este sărbătoarea de încheiere a anotimpului cald, momentul când, prin tradiție, oamenii treceau de la pălărie, la căciulă și urmau multe schimbări. Țăranii făceau, și fac încă, în acestă perioadă diverse activități: culegeau ultimele plante de leac, băteau nucii, începeau culesul strugurilor și semănau grâul, orzul și secara.
Maica Domnului are în calendarul ortodox 9 zile de pomenire, începând cu Buna Vestire din martie și terminând cu „Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana”, la final de decembrie. Două zile dintre aceste nouă sunt cele mai cunoscute, fiind situate la „hotarul” dintre finalul verii și începutul toamnei.
Nașterea Maicii Domnului este prăznuită de Biserică pe 8 septembrie, fiind prima mare sărbătoare din anul bisericesc (an care începe la 1 septembrie). A fost fixată în a opta zi din anul bisericesc, pentru că cifra opt simbolizează ziua veșniciei, viața fără de sfârșit.
Pe 15 august creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului (numită popular Sântămăria Mare), iar pe 8 septembrie este Nașterea Maicii Domnului (Sântămăria Mică).
Sărbătoarea de încheiere a anotimpului cald
În tradiția populară se considera că vara începe la Onofrei (Cuviosul Onufrie cel Mare) și se termină la Sântămăria Mică (8 septembrie). Toamna se încheie la Sfântul Nicolae.
„Sărbătoarea de încheiere a anotimpului cald, zi de hotar pentru vară, este socotită Nașterea Maicii Domnului, Sântămăria Mică sau Precista Mică, 8 septembrie. Odată cu schimbarea vremii, oamenii își schimbau ținuta vestimentară, iar păsările migratoare își încep călătoria spre alte tărâmuri, mai calde, semn că vara s-a sfârșit”, scrie Narcisa Știucă, în cartea Spirala sărbătorilor – Rosturi, tâlcuri și deslușiri.
