Acțiune-fulger a inspectorilor de la Protecția Consumatorului, miercuri, în Complexul Studențesc. Cinci locații au fost închise – printre ele numărându-se restaurantul Dinar, pizzeria Napoleon și Pret a Manger – iar 13 operatori economici au fost amendați. Au fost găsite produse expirate, insecte vii și mizerie, în timpul controalelor.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș a descins, miercuri, în zona Complexului Studențesc, unde au controlat fast-food-uri, restaurante și alte unități de alimentație publică. Cinci locații au fost închise până când se vor remedia problemele, iar printre ele se numără restaurantul Dinar, pizzeria Napoloen și Pret a Manger.
Au fost controlați 13 operatori economici și aplicate tot atâtea amenzi în valoare totală de 160.000 de lei. Au fost aplicate alte cinci avertismente. Produsele neconforme au fost retrase din comercializare.
Abaterile de la legislație constatate de comisarii CJPC Timiș:
- comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
- comercializarea unor produse de patiserie care prezentau, pe suprafață, insecte
- comercializarea unor produse de brutărie-patiserie cu informare incompletă privind mențiunea „produse din produse congelate”, cu ambalaj deteriorat
- utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare, a produselor de panificație-patiserie, insalubre
- utilizarea unor cuptoare, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse
- existența unor insecte vii în spațiul de preparare și coacere
- folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar
- utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu chedere murdare, strat de praf, mâzgă, cu scurgeri de lichide și rugină și a unor lăzi frigorifice cu acumulări masive, excesive de gheață, praf, impurități, resturi alimentare și păr
- comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate
- Bloc alimentar (bucătărie) neigienizat corespunzător, strat gros de grăsime arsă, prezența muștelor pe alimentele în curs de preparare
- existența pavimentului neigienizat și a unor rafturi murdare, în zona de comercializare
- nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători.

