Locuitorii din Sânnicolau Mare se vor putea bucura de o grădiniță nouă, construită de la zero. Este o investiție făcută din fonduri europene care a demarat săptămâna aceasta.
Contractul pentru finanțarea noii grădinițe din Sânnicolau Mare a fost semnat de administrația publică din cel mai vestic oraș al țării și ADR Vest la jumătatea lunii mai a anului 2026. Este o investiție de aproximativ 1,54 milioane de euro, din care aproape 1,45 milioane de euro reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri europene. Vechea clădire, care nu mai corespundea nevoilor niciunui sistem modern de educație timpurie, a început să fie demolată. În locul ei va fi ridicată o construcție cu spații educaționale moderne, dormitoare, sală de mese, cabinet medical, bucătărie complet echipată, zone administrative și spații adaptate inclusiv pentru copiii și persoanele cu dizabilități.



„Utilajele au intrat deja pe teren. Am început demolarea vechii clădiri, iar asta înseamnă că proiectul noii grădinițe intră oficial în faza de execuție. O clădire emblematică, al cărei prag a fost trecut de zeci de generații de sânmicloșeni, își încheie misiunea și lasă locul unei grădinițe complet noi, moderne, ridicate de la zero, finanțată din fonduri europene prin ADR Vest”, a transmis primarul Dănuț Groza.
Noua grădiniță va avea o capacitate de 50 de locuri și va oferi condiții mai bune pentru învățare, joacă și dezvoltare, într-un mediu sigur, accesibil și eficient energetic.
Investiția include și mobilier adaptat vârstei copiilor, echipamente digitale și materiale educaționale, care vor transforma grădinița într-un spațiu pregătit pentru cerințele actuale ale educației timpurii. Conform proiectului, grădinița ar urma să fie finalizată până în iunie 2028.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!

