Polițiștii au constatat patru infracțiuni în trafic, duminică, 18 octombrie, în urma filtrului organizat în zona localității de frontieră Cenad. În trei dintre cazuri, la volan se aflau cetățeni bulgari.
„În data de 18.10.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, aflați în misiune pe DN6, în zona localității Cenad, au depistat mai multe persoane care conduceau autovehicule sau ansambluri rutiere cu numere de înmatriculare fără drept de circulație pe drumurile publice din România”, transmit cei de la Poliția de Frontieră Timișoara, luni, în prima parte a zilei.
Un bulgar a fost tras pe dreapta în zona localității Cenad, ieri seară, în jurul orei 18.15. Se afla la volanul unei autoutilitare înmatriculate în Austria, care nu avea numere de înmatriculare cu drept de circulație pe șoselele din România. Câteva minute mai târziu, în jurul orei 18.20, polițiștii de frontieră au oprit un autoturism înmatriculat în Austria, condus de un alt cetățean bulgar, constatând aceeași situație.
În jurul orei 22.55, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, condus de un cetățean român, care tracta o autorulotă. În urma verificărilor, s-a constatat că autorulota avea aplicate plăcuțe cu același număr de înmatriculare ca autoturismul care o tracta. Tot în aceeași seară, în jurul orei 23.05, polițiștii de frontieră au oprit un autoturism înmatriculat în Germania, condus de un cetățean bulgar, care tracta o remorcă ale cărei numere de înmatriculare nu confereau drept de circulație pe drumurile publice din România.
În toate cele patru cazuri au fost întocmite dosare penale pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere, cercetările fiind continuate în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Pompierii din Timiș, 170 de intervenții în weekend

