Accident în lanț, noaptea trecută, pe autostrada A1, în vestul țării. Șapte persoane au fost rănite și transportate la spital.
Trei mașini și două autoutilitare au fost implicate într-un accident în lanț, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1, pe autostrada A1, în zona localității Șagu din județul Arad. La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu o autospecială de intervenție, două ambulanțe SMURD și o autospecială pentru transport personal și victime multiple.
Au fost implicate 12 persoane, dintre care șapte au fost rănite și transportate la spital după ce au primit primele îngrijiri medicale la locul accidentului. Toate victimele sunt în stare conștientă și sunt cooperante. Traficul se desfășoară în parametri normali vineri dimineață.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
*
Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!

