marți, octombrie 13, 2026
No menu items!
AcasăSPORTSancțiuni drastice după scandalul din timpul meciului de handbal, junioare U15, din...

Sancțiuni drastice după scandalul din timpul meciului de handbal, junioare U15, din Sala „Olimpia”

Au fost decise sancțiunile în urma scandalului din timpul meciului de junioare U15 dintre Millenium Giarmata și LPS Banatul Timișoara. Ambele echipe vor juca nu mai puțin de 21 de meciuri fără spectatori pe teren propriu.

Scandalul care a avut loc în tribuna Sălii „Olimpia” din Timișoara în timpul meciului de handbal, junioare U15, dintre Millenium Giarmata și LPS Banatul, care a avut loc duminică, 4 octombrie, a devenit unul de notorietate națională. În urma imaginilor care au apărut pe rețelele de socializare, cazul a intrat și în atenția Comisiei Centrale de Disciplină din cadrul Federației Române de Handbal. Ulterior, unul dintre cei implicați a fost reținut pentru 24 de ore de Poliția Timiș, într-un dosar penal pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Sancțiuni drastice după scandalul din timpul meciului de junioare U15 din Sala „Olimpia”

Federația Română de Handbal a decis ca atât LPS Banatul Timișoara, cât și Millenium Giarmata să joace următoarele 21 de meciuri de pe teren propriu fără spectatori. De asemenea, niciuna dintre cele două echipe nu are voie să organizeze pe teren propriu următorul joc oficial.

De asemenea, cuplul de arbitri format din Cristina Rîpă și Mirela Morariu a primit o suspendare timp de trei etape „pentru necunoașterea sau greșita aplicare a regulilor de joc, care influențează în mod negativ desfășurarea jocului, dar nu influențează câștigătoarea jocului”. Contabilizarea etapelor de suspendare se face la categoria U15 – feminin.

Nu a scăpat nici Marius Fîșcu, delegat la meciul dintre cele două echipe, care a fost suspendat trei etape din activitatea handbalistică, „pentru semnalizările sau intervențiile sale eronate, cu intenția de a induce în eroare arbitrii principali”. Este vorba chiar de președintele AJH Timiș și, totodată, secretarul Comisiei Centrale a Arbitrilor.

De asemenea, antrenorul echipei LPS Banatul, Attila Horvath, a fost sancționat cu trei etape de suspendare din activitatea handbalistică, „pentru comportament neregulamentar cuprinde insulte, jigniri sau amenințări aduse arbitrilor și/sau observatorilor sau delegaților F.R.H. în timpul jocului, în timpul pauzei sau după joc”.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente