miercuri, septembrie 30, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișCulturăBulgarii din Banat se reunesc la Timișoara: o seară dedicată istoriei, culturii...

Bulgarii din Banat se reunesc la Timișoara: o seară dedicată istoriei, culturii și credinței

Bulgarii din Banat se reunesc la Domnul Sf. Gheorghe din Timișoara, sâmbătă, 3 octombrie. Momentele religioase vor fi îmbinate cu cele culturale și muzicale, într-o seară dedicată întregii comunități și nu numai.

„Bulgarii din Banat: oameni, locuri și cultură” este denumirea evenimentului care va avea loc sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 19, în Domnul Sf. Gheorghe, aflat în Piața Unirii din Timișoara. Întâlnirea este organizată de Uniunea Bulgarilor din Banat – România, filiala Timișoara și Episcopia Romano-Catolică de Timișoara.

Vor fi evocate personalități marcate ale bulgarilor catolici din Timișoara și din întreaga regiune, precum episcopul Nikola Stanislavich (prezentat de dr. Claudiu Călin, arhivist diecezan) și primarul Carol Telbisz (prezentat de dr. Nicolae Markov, bibliotecar în cadrul Bibliotecii Județene Timiș). Programul va mai cuprinde momente muzicale susținute de corul de copii „Zvanče” condus de d-na prof. Elena Doycheva-Dragomir și vizitarea criptei Domului, unde vor fi rostite rugăciuni la mormântul episcopului Stanislavich.

*

Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente