Incendiu devastator, miercuri seară, într-o localitate din Timiș. O casă a fost mistuită de flăcări. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar una dintre ele a fost salvată de un pompier aflat în timpul liber.
Incidentul de amploare a avut loc seara trecută în jurul orei 23.50 în localitatea Honorici, județul Timiș. Apelul inițial primit prin 112 anunța un incendiu de vegetație uscată și deșeuri. La sosirea pompierilor, însă, situația era mult mai gravă: incendiul se manifesta cu flacără deschisă la un imobil, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați. A existat riscul ca flăcările să se extindă la două case învecinate.
La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, o autocisternă cu o capacitate de 30.000 de litri de apă și două ambulanțe SAJ. Pompierii au acționat timp de mai multe ore pentru localizarea și stingerea incendiului. Spre dimineață, după o intervenție dificilă și susținută, incendiul a fost lichidat.
Curajul unui pompier, salvator de vieți
Robert-Viorel Lungu din Honorici, pompier la detașamentul din Lugoj, se afla în timpul liber și a fost omul potrivit la locul potrivit. A ieșit din casa sa și a fugit spre cea cuprinsă de flăcări. A intrat în interiorul imobilului unde a găsit o femeie în vârstă de 70 de ani care se deplasa cu greu. A scos-o afară după ce a suferit arsuri la picioare și i-a salvat viața.
„După ce s-a asigurat că toate persoanele sunt în siguranță, colegul nostru nu s-a oprit. Ajutat de câțiva vecini, a încercat să limiteze propagarea incendiului până la sosirea echipajelor de pompieri. Pentru câteva minute, între flăcări și oamenii care aveau nevoie de ajutor, nu a mai existat nicio diferență între timpul de serviciu și timpul liber. A existat doar reflexul de a salva o viață”, transmite ISU Timiș.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!

