Un caz grav s-a petrecut în seara zilei de luni într-un parc din Timișoara. Un copil a fost atacat cu cutterul de un bărbat care a încercat să-i fure telefonul.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 21 septembrie, în jurul orei 20:15, în Parcul Steaua din Timișoara. Victima este un copil în vârstă de 13 ani pe care un bărbat l-a atacat cu un cutter în încercarea de a-i smulge telefonul mobil. Ulterior, agresorul a amenințat o altă persoană și a provocat un scandal într-o zonă în care se relaxau mai mulți timișoreni. Părinții celui mic sunt cei care au intervenit și au salvat.
„Gravitatea faptei rezultă din modul de comitere și circumstanțele concrete în care inculpatul a comis fapta supusă analizei. Acesta a acționat asupra unei persoane vătămate minore și doar printr-un cumul de împrejurări favorabile, situația nu s-a agravat. Întrucât la momentul săvârșirii infracțiunii, părinții copiilor au reușit să intervină. Să aplaneze situația și să imobilizeze inculpatul până la sosirea echipajului de jandarmi. Totodată, arătăm că inculpatul a mai săvârșit fapte penale similare în străinătate”, transmite Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Este cercetat pentru tentativă de furt calificat săvârșit în timpul nopții, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Impact între o mașină și o motocicletă, la Timișoara. Tânăr de 28 de ani, dus la spital
Citește și: Tragedie pe trecerea de pietoni, în Timiș: o femeie a murit, iar alta a ajuns în stare gravă
Citește și: Nu a acordat prioritate și a provocat un accident: o fetiță de 10 ani, transportată la spital

