Județul Timiș se numără printre cele mai afectate de seceta care s-a abătut asupra României în ultimele luni. Producția de cereale a scăzut drastic, conform ministrului interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna. Nu sunt singurele probleme pe care le întâmpină fermierii din România.
„Seceta a afectat în mod drastic judeţele Timiş, Bihor, Satu Mare. Celelalte județe au avut un an mult mai bun decât anii precedenţi în ceea ce priveşte condiţiile climatice pentru cereale. Problemele cu care ne confruntăm astăzi sunt cele de logistică. Am avut săptămânile trecute câteva schimburi de adrese cu omologul francez şi cu cel ucrainean. Francezii ne-au cerut cereale pentru furajarea animalelor, din cauza secetei din Franţa, iar domnul ministru al Ucrainei ne-a cerut transport şi condiţii mai bune pentru tranzitarea cerealelor prin România”, a spus Tanczos Barna, în cadrul unei conferințe de presă care s-a desfășurat la Palatul Victoria.
Fermierii din România nu au deloc viață ușoară, ba din contră. Transportul cerealelor se desfășoară cu greu.
„Cu siguranţă, în condiţiile pieţei şi cât putem, ajutăm orice ţară. Dar pentru noi cel mai important este să ajutăm fermierul din România, fermierul care a produs grâul, care vrea să vândă grâul, care vrea să transporte grâul în Constanţa. Nu ne ajută deloc faptul că anumite firme de transport feroviar, de exemplu, semnează contracte cu precădere cu firme din Ucraina. Nu-i ajută pe fermierii din România blocarea traseelor, blocarea portului. I-am spus în mod diplomatic şi omologului meu din Ucraina că noi trebuie în primul rând să fim guvernul şi ministerul fermierilor din România, încercând să-i ajutăm să şi vândă, dacă tot au avut o producţie mai bună decât în anii trecuţi”, a adăugat Tanczos Barna.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă și dumneavoastră ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți fotografii sau videouri, ni le puteți trimite fie printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!

