Obsesia pentru soția sa l-a dus în spatele gratiilor pe un bărbat dintr-o localitate din vestul țării. Deși nu avea voie să se apropie de ea, a încălcat ordinul de protecție și a amenințat-o că-i va da foc. Polițiștii l-au încătușat.
Un scandal imens a avut loc într-una dintre nopțile trecute în localitatea Curtici, județul Arad. Totul a pornit din cauza unui bărbat în vârstă de 42 de ani, certat cu legea, care a încălcat un ordin de protecție ce îi interzicea să se apropie la mai puțin de 50 de metri de soția sa. Nu l-a respectat, a abordat-o pe femeie și a amenințat-o că o va arde de vie.
Polițiștii l-au încătușat și l-au arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Bărbatul în vârstă de 42 de ani din Curtici este cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție și pentru amenințare.
Gesturile sale nu reprezintă o surpriză. În 2022, acesta a fost condamnat la 8 luni de închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea altor două infracțiuni de încălcare a ordinului de protecție.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Cursă nebună în toiul nopții la Sânnicolau Mare: șoferul a fugit de polițiști, dar a ajuns în cătușe

