joi, octombrie 29, 2026
No menu items!
AcasăSPORTPoli vrea să facă uitat semieșecul de la Satu Mare. Alexa: „Am...

Poli vrea să facă uitat semieșecul de la Satu Mare. Alexa: „Am așteptări”

Politehnica Timișoara vrea să facă uitat semieșecul de la Satu Mare și să câștige cele trei puncte sâmbătă, pe teren propriu, cu Ștefăneștii de Jos. Ambele echipe au statut de nou-promovate, dar sunt în situații diferite. Bănățenii se luptă pentru promovare, în timp ce ilfovenii încearcă să evite retrogradarea.

Deși era mare favorită, Politehnica Timișoara s-a întors doar cu un rezultat de egalitate, 1-1, din deplasarea de la Satu Mare, din etapa trecută. Alb-violeții au fost conduși la pauză, au egalat repede după revenirea de la cabine, dar nu au mai avut inspirația de a marca încă o dată. Două puncte mari, așadar, lăsate de Poli în nordul țării.

„Am făcut și o analiză a jocului de la Satu Mare, într-adevăr, am avut o primă repriză foarte modestă. În a doua repriză am avut situații, am dominat, am jucat ceea ce trebuia să jucăm, dar din păcate am pierdut două puncte. Jucăm acasă cu Ștefăneștiul, o nou-promovată, miza jocului sunt cele trei puncte, e o miză importantă. Am așteptări de la jucătorii noștri să aibă o reacție după jocul acesta de la Satu Mare. Îmi doresc să fie iarăși un stadion cu lume foarte multă, avem nevoie de sprijinul suporterilor, să creeze atmosfera aceea, de care avem nevoie, și așteptăm meciul, să câștigăm!”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.

„Chirurgul” a atenționat că e nevoie de determinare și de foarte multă seriozitate. Cu atât mai mult în fața unei echipe ca Ștefăneștii de Jos, care pare victimă sigură în fața unei grupări cu pretenții de promovare. Poli va avea două absențe importante.

„Cu excepția lui Andrei, și Kevin are niște probleme. Pentru că foarte multă lume ne-a acuzat că am menajat foarte mulți jucători în Cupă, Kevin a jucat în Cupă, și a jucat și 60 de minute aproape la Satu Mare și acuză o problemă musculară și nu-l vom avea la jocul acesta!”, a explicat Dan Alexa.

Ștefănești a jucat de trei ori în deplasare în acest sezon și a pierdut de fiecare dată fără să marcheze. A acumulat șase puncte în urma a două succese înregistrate pe teren propriu.

Partida Politehnica Timișoara – CSL Ștefănești se dispută sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul Electrica, în etapa a VII-a a Ligii 2. Înaintea acestui joc alb-violeții ocupă locul 3, cu 14 puncte, în timp ce formația ilfoveană e pe poziția 17, cu 6 puncte obținute din două victorii.

Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube al Politehnicii Timișoara.

*

Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente