Descoperire macabră într-un bloc din Timișoara, marți, în prima parte a zilei. Un bărbat a fost găsit decedat.
„La data de 8 septembrie 2026, în jurul orei 11:17, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în subsolul tehnic al unui bloc din Timișoara, a fost găsită o persoană decedată”, transmite IPJ Timiș.
Descoperirea a fost făcută în beciul unui bloc de pe Bulevardul Gheorghe Lazăr, nr. 40, din Timișoara. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 4 Timișoara, care au confirmat cele sesizate. Întrucât persoana se afla într-o zonă greu accesibilă, a fost solicitat sprijinul pompierilor pentru evacuarea acesteia. Bărbatul nu a putut fi identificat, întrucât părți ale corpului i-ar fi fost roase de șobolani, iar trupul se afla în stare de degradare.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea identității bărbatului și a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Centura de vest a Timișoarei, la aproape 20%
Citește și: Scandal într-o primărie din Timiș. Poliția a deschis un dosar penal, iar un bărbat a ajuns după gratii

