Se întrerupe gazul pe patru străzi din Timișoara, joi, 27 august. Problema va persista timp de 10 ore.
Delgaz Grid a finalizat o lucrare de investiții la rețeaua de gaz de pe Aleea Ionel Perlea și Calea Circumvalațiunii din Timișoara, parte dintr-o lucrare mai amplă de investiții care a însemnat înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale pe o lungime de 3,8 km, în valoare de peste 2,5 milioane de lei și care va duce la îmbunătățirea alimentării cu gaze naturale pentru locuitorii din municipiu. Pentru conectarea noilor conducte la sistemul de distribuție, compania este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, joi, 27 august, în intervalul orar 8:00-18:00, pe următoarele străzi:
- Aleea Ionel Perlea
- Str. Traian Novac
- Calea Aradului – nr. 1, FN1, 8, 14A
- Calea Circumvalațiunii – nr. 12, 14, 16, 18, 20, 22, 24, 26, 28, 30, 32, 34
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Peste 100 de bicicliști și trotinetiști din Timiș au încasat amenzi

