Pompierii din Timiș au parte de o zi de duminică extrem de solicitantă. Aproximativ 250 de hectare de teren au fost cuprinse de flăcări.
A fost activată Grupa Operativă la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, duminică, 16 august, din pricina a trei incendii de vegetație uscată care au izbucnit în localitățile Baloșești, Margina și Brănești. Primul dintre ele s-a produs în jurul orei prânzului, atunci când aproximativ 200 de hectare de pășune împădurită au fost cuprinse de flăcări în satul Baloșești, aflat în apropiere de Tomești, în partea de est a județului Timiș. Au intervenit peste 100 de pompieri voluntari, pădurari și civili, cu utilaje agricole și mijloace de stingere de primă intervenție, iar pompierii s-au mobilizat cu două autospeciale de stingere.
Al doilea astfel de incident a fost semnalat în jurul orei 15:40, în comuna Margina, acolo unde aproximativ 40 de hectare de pășune împădurită au luat foc. La fața locului au fost mobilizate un autocamion cu container de stingere și o autospecială de stingere.
Ulterior, s-a dat alerta și în localitatea Brănești, aflată aproape de Făget, unde s-au aprins aproximativ 10 hectare de teren cu vegetație uscată. La fața locului este alocată o autospecială de stingere. Pentru misiunile de stingere a incendiilor de vegetație uscată și miriște sunt mobilizați 24 de pompieri din cadrul Detașamentului Lugoj și Stației Făget, în acest moment.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: După luni de blocaj și scandal, Guvernul deblochează stadionul „Dan Păltinișanu”. Lucrările pot începe
Citește și: Cod galben de căldură, duminică, în Timiș și alte județe din țară

