Două persoane au fost rănite și au ajuns la spital, miercuri, în urma unui accident rutier care a avut loc pe un drum județean din Timiș. Vina o poartă un șofer care nu s-a asigurat corespunzător când a ieșit dintr-o parcare.
Coliziune în trafic, astăzi, în apropierea localității Dumbrăvița, pe drumul județean 691. Conform polițiștilor, un bărbat în vârstă de 32 de ani a condus o autoutilitară, iar la ieșirea din parcarea unei societăți comerciale pe DJ 691 a intrat în coliziune cu un autoturism care circula dinspre localitatea Dumbrăvița înspre Giarmata, condus de un bărbat, în vârstă de 77 de ani.
În urma impactului, conducătorul autoturismului și pasagera acestuia, o femeie în vârstă de 71 de ani, au fost răniți și transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
*
Urmăriți-ne și pe pagina noastră oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Bărbat înjunghiat pe stradă, într-un oraș din Timiș
Citește și: Accident pe DN6, în Timiș. Un șofer a căzut cu mașina în șanț

