duminică, octombrie 25, 2026
No menu items!
AcasăSPORTPolitehnica și-a aflat programul din Liga 2. Steaua și Dinamo, așteptate cu...

Politehnica și-a aflat programul din Liga 2. Steaua și Dinamo, așteptate cu „brațele deschise” la Timișoara

Politehnica Timișoara și-a aflat programul sezonului regulat al Ligii a II-a, în urma tragerii la sorți care a avut loc miercuri, 22 iulie, la sediul Federației Române de Fotbal. Stagiunea 2026 – 2027 va începe sâmbătă, 1 august.

Politehnica Timișoara începe sezonul 2026 – 2027 din postura de nou-promovată în Liga a II-a, însă se numără printre principalele favorite la promovarea în Superligă, care este, de altfel, și obiectivul echipei lui Dan Alexa. Alb-violeții se află în aceste zile în cantonamentul din Austria, iar astăzi, în ziua amicalului cu Lecce, Federația Română de Fotbal a organizat tragerea la sorți în urma căreia a fost stabilit țintarul sezonului regulat. Poli a primit numărul 9 la tragerea la sorți, conform tabelului Berger, pentru 22 de echipe. Meciul de debut va avea loc în 1 august, pe „Electrica”, contra Chindiei Târgoviște, o altă pretendentă la promovare.

Prima deplasare, cea din etapa a II-a, va fi una scurtă, la Șelimbăr. Este de menționat că pe malurile Begăi vor veni Steaua București și CS Dinamo. Cu cea de-a doua echipă, partida s-ar putea disputa pe noua arenă „Eroii Timișoarei”, care ar fi trebuit să fie deja gata, însă constructorul desemnat de administrația Fritz nu a putut să respecte termenul de finalizare și din pricina facturilor restante. Motiv pentru care Consiliul Județean Timiș, principalul susținător al echipei de fotbal Politehnica Timișoara, a sărit în ajutorul administrației de pe Bega și a oferit aproape 4 milioane de euro pentru finalizarea proiectului. Conform noului termen, stadionul de 10.000 de locuri ar trebui finalizat cel târziu la finalul anului 2026.

Politehnica și-a aflat programul din Liga 2. Steaua și Dinamo, așteptate cu „brațele deschise” la Timișoara

Programul complet:

  • Etapa 1: Politehnica – Chindia Târgoviște (1 august);
  • Etapa 2: CSC Șelimbăr – Politehnica (8 august);
  • Etapa 3: Politehnica – Unirea Slobozia (15 august);
  • Etapa 4: Concordia Chiajna – Politehnica (22 august);
  • Etapa 5: Politehnica – ASA Tg. Mureș (29 august);
  • Etapa 6: FC Hermannstadt – Politehnica (5 septembrie);
  • Etapa 7: Politehnica – CSL Ștefănești (12 septembrie);
  • Etapa 8: Popești-Leordeni – Politehnica (19 septembrie);
  • Etapa 9: Politehnica – CSA Steaua (10 octombrie);
  • Etapa 10: SCM Rm. Vâlcea – Politehnica (17 octombrie);
  • Etapa 11: Politehnica – FC Bacău (24 octombrie);
  • Etapa 12: CSC Dumbrăvița – Politehnica (31 octombrie);
  • Etapa 13: Politehnica – CSM Reșița (7 noiembrie);
  • Etapa 14: Cetatea Suceava – Politehnica (21 noiembrie);
  • Etapa 15: Politehnica – FC Bihor (28 noiembrie);
  • Etapa 16: Gloria Bistrița – Politehnica (5 decembrie);
  • Etapa 17: Politehnica – CSM Slatina (12 decembrie);
  • Etapa 18: Politehnica – Metaloglobus (20 februarie);
  • Etapa 19: CS Afumați – Politehnica (27 februarie);
  • Etapa 20: Politehnica – CS Dinamo (6 martie);
  • Etapa 21: Metalul Buzău – Politehnica (13 martie).

În sezonul regulat vor participa 22 de echipe şi se va juca o singură dată, nu după sistemul tur-retur. În play-off vor participa primele șase clasate. Partidele se vor juca tur-retur, astfel că vor fi 10 meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Superligă, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul SuperLigii.

*

Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente