Cinci persoane cu afecțiuni medicale îngrămădite într-un apartament au fost descoperite într-un oraș din vestul țării. De ele ar fi avut grijă un tânăr de 25 de ani, care acum este cercetat pentru infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități.
Polițiștii au descins într-un apartament din municipiul Hunedoara, duminică, 12 iulie, în jurul orei 10:45, după ce au fost sesizați că o persoană cu dizabilități are nevoie de sprijin. Nu era vorba doar de o singură persoană, ci de cinci, cu vârste cuprinse între 50 și 86 de ani, cu afecțiuni medicale și fără să aibă parte de îngrijiri de specialitate. La fața locului au fost solicitate mai multe echipaje medicale, care au acordat primul ajutor și au transportat cele cinci persoane la o unitate spitalicească pentru investigații suplimentare. Totodată, s-a luat legătura cu reprezentanți ai serviciilor sociale, în vederea efectuării de verificări specifice. Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost reținut.
„În urma primelor cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că de îngrijirea persoanelor s-ar fi ocupat un bărbat de 25 de ani, din municipiul Hunedoara, care ar fi relatat că ar fi desfășurat această activitate în baza unor înțelegeri cu aparținătorii beneficiarilor. În cadrul cercetărilor, acesta nu a putut însă prezenta documente care să ateste dreptul legal de a desfășura o astfel de activitate”, transmite IPJ Hunedoara.
A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare a fără drept a unei profesii sau activități, iar în urma administrării probatoriului bărbatul de 25 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului competent, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost desfășurată activitatea și dispunerea măsurilor legale care se impun.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Weekend intens pentru pompierii din Timiș: 17 hectare de grâu au ars după ce un utilaj agricol a luat foc
Citește și: Accident grav pe un drum din vest: mamă și fiică, rănite după ce au plonjat cu mașina într-un râu

