Urmează patru săptămâni în care temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă a anului în toate regiunile României. Ploile vor lipsi, în general, în perioada 22 iunie – 20 iulie, conform celei mai noi prognoze ANM, făcută publică vineri, 19 iulie.
Săptămâna 22 – 29 iunie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în jumătatea vestică a teritoriului. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice.
Săptămâna 29 iunie – 6 iulie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor, dar mai ales în jumătatea vestică a țării. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare la nivelul întregii țări.
Săptămâna 6 – 13 iulie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile vestice, nordice și centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.
Săptămâna 13 – 20 iulie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele intracarpatice.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Paul Finta (USR), noul prefect al județului Timiș
Citește și: E gata: Dominic Fritz, în conflict de interese. Repercursiunile în urma deciziei instanței supreme

