Un motociclist a fost rănit în urma unui accident care a avut loc în Calea Torontalului din Timișoara, miercuri după-amiază. A ajuns la spital.
Un incident a avut loc astăzi în traficul din Timișoara, pe Calea Torontalului. Conform polițiștilor, un bărbat de 35 de ani conducea o mașină pe Calea Torontalului, dinspre Bulevardul Cetății înspre Calea Alexandru Ioan Cuza, iar la un moment dat, la intersecția cu strada Timiș, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat de 39 de ani. Șoferul mașinii nu ar fi acordat prioritate de trecere.
În urma impactului, motociclistul a fost „catapultat” pe asfalt. A fost rănit și a ajuns la spital.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!

