Polițiștii din Timiș au fost la datorie în minivacanța de Paște, iar 300 de ofițeri s-au aflat zilnic în stradă. Au fost aplicate peste 600 de amenzi și constatate aproape 50 de infracțiuni. Aproximativ 200 de persoane au cerut ajutorul prin apel la 112.
„În perioada 10-13 aprilie 2026, pentru menținerea ordinii și siguranței publice, atât în zonele cu aflux mare de persoane, cât și în proximitatea lăcașurilor de cult, peste 300 de polițiști au acționat zilnic, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice. Efectivele de poliție planificate în serviciu, au acționat atât pentru prevenirea și descurajarea cât și pentru combaterea faptelor antisociale și impunerea fermă a legii”, transmite IPJ Timiș, marți, 14 aprilie.
Poliția Timiș, acțiuni de Paște
Polițiștii din Timiș au intervenit la 207 evenimente de urgență, sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 253.820 de lei, dintre care 192 au fost avertismente. În perioada de referință, au fost sesizate 48 de infracțiuni, au fost depistați în flagrant 15 autori și au fost dispuse șapte măsuri preventive. Au fost reținute 39 de permise și retrase 11 certificate de înmatriculare.
În ceea ce privește creșterea gradului de siguranță rutieră, au fost testate 459 de persoane cu aparatul alcooltest și 18 persoane cu aparatul drugtest. Totodată, au fost constatate nouă infracțiuni la regimul circulației rutiere, în perioada de referință fiind înregistrate două accidente grave soldate cu două persoane decedate.
În proximitatea lăcașurilor de cult și la evenimentele cu public numeros nu au fost înregistrate evenimente deosebite.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: UPDATE. Accident feroviar în Timiș, în a doua zi de Paște. Un bărbat este resuscitat
Citește și: UPDATE. Accident urmat de incendiu pe un drum din Timiș

