marți, octombrie 27, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEDouă case distruse de flăcări în a doua zi de Paște, într-o...

Două case distruse de flăcări în a doua zi de Paște, într-o localitate din vest

Două case au fost distruse de flăcări în a doua zi de Paște, într-o localitate din vestul țării. O femeie a primit îngrijiri medicale.

„Pompierii Detașamentului Deva intervin în aceste momente în localitatea Săcărâmb, comuna Certeju de Sus, unde două case au fost cuprinse de flăcări. Pentru misiune au fost alocate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică, o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambulanță SMURD și 17 cadre militare”, a transmis ISU Hunedoara, luni seară.

În sprijinul pompierilor a fost mobilizat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent. Două case și o anexă erau deja cuprinse de incendiu pe o suprafață de 200 de metri pătrați, cu posibilitatea extinderii la casele aflate în apropiere.

Pompierii au limitat pagubele materiale. O femeie este asistată medical întrucât a suferit un atac de panică.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

*

Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Citește și: Accident neobișnuit într-un oraș din vest: trei motocicliști implicați, doi au ajuns la spital

Citește și: Bărbat de 41 de ani, găsit mort pe marginea unui drum din Timiș, în a doua zi de Paște

Citește și: UPDATE. Accident feroviar în Timiș, în a doua zi de Paște. Un bărbat este resuscitat

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente