joi, octombrie 29, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEVremea în Banat și Crișana, în următoarele două săptămâni

Vremea în Banat și Crișana, în următoarele două săptămâni

Vor urma două săptămâni în care temperaturile vor fluctua în Banat și Crișana, conform celei mai noi prognoze ANM, făcută publică luni, 30 martie. Va ploua în special în primele zile ale perioadei 30 martie – 12 aprilie, în cele două regiuni ale țării.

Vremea în Banat

Vremea va fi schimbătoare pe tot parcursul intervalului estimat, cu alternanțe de rece și cald destul de rapide și chiar accentuate. Astfel, în primele două zile valorile termice se vor situa sub cele caracteristice datei, cu medii ale maximelor de 8 – 10 grade, apoi, după un salt semnificativ spre 14 grade în data de 1 aprilie vor mai crește doar puțin însă constant spre 18 – 20 de grade în jurul datei de 6 aprilie.

După acest interval se va mai răci ușor, spre valori medii de 16 grade. Temperaturile minime vor fi mai scăzute la începutul perioadei, respectiv în 31 martie, 1 și 2 aprilie, cu medii de 2 – 3 grade, dar în celelalte nopți nu vor suferi modificări majore și se vor încadra între 4 și 8 grade, valori obținute prin mediere. Precipitațiile vor fi mai frecvente și mai extinse în primele două zile de prognoză, apoi se vor semnala doar cu totul trecător și izolat, iar probabilitatea de apariție a acestora va mai crește din 9 aprilie

Vremea în Crișana

Vremea se va răci brusc și semnificativ în a doua zi de prognoză, astfel că, dacă în data de 30 martie vor fi medii ale maximelor de 12 – 14 grade, în 31 martie acestea vor coborî la 6 – 8 grade. Din data de 1 aprilie se va încălzi din nou, la început semnificativ, apoi ușor și continuu până în 6 aprilie când maximele vor fi de 18 – 20 de grade mediat regional.

Apoi, până la sfârșitul intervalului estimat, regimul termic diurn va avea variații între 16 și 18 grade, valori obținute prin mediere. Temperaturile minime vor avea fluctuații semnificative doar în primele nopți, când vor coborî de la medii de 6 spre 3 grade, dar în restul timpului se vor menține în limitele mediilor de 2 – 6 grade. În data de 30 și 31 martie vor fi precipitații pe arii extinse, posibil și mai însemnate cantitativ, după care vor mai apărea cu totul izolat, până în 6 și 9 aprilie când probabilitatea de apariție a acestora va fi ridicată.

Citește și:

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente