Două localități din apropierea Timișoarei vor fi legate de un nou drum care se întinde pe o lungime de 6 kilometri. Șoseaua reprezintă o alternativă la tranzitarea orașului de pe Bega.
Localitățile Șag și Sânmihaiu Român vor fi legate de o nouă șosea care va avea o lungime de 6 kilometri. Odată inaugurată, locuitorii din cele două comune nu vor mai fi nevoiți să treacă prin Timișoara pentru a tranzita zona. Momentan, se toarnă stratul de uzură și se lucrează la trecerile de nivel de cale ferată. Urmează montarea parapeților, lucrările de semnalizare și marcare, precum și finalizarea celor două sensuri giratorii, cel de la Șag și cel de la Sânmihaiu Român.
„Ne dorim ca până la începutul lunii mai să putem circula deja pe aici. Închidem, astfel, încă o verigă lipsa din rețeaua periurbană, un tronson al centurii mici a orașului și oferim o rută nouă pentru traficul local și de tranzit. Practic, contribuim la fluidizarea circulației în oraș, scoatem o parte din traficul din municipiu, conectăm comunele periurbane și reducem timpii de deplasare. Odată cu deschiderea acestei șosele, va fi mai simplu de ajuns, de exemplu, de la Șag la Sânandrei, din localitatile din sudul orașului în cele din nord, folosind exclusiv drumuri județene”, a transmis Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Finanțarea lucrărilor a fost asigurată prin Programul Anghel Saligny, cu cofinanțare din bugetul Consiliului Județean Timiș.

