Accident rutier, marți, în apropiere de Sânnicolau Mare. O femeie aflată pe bicicletă a fost lovită de o mașină. Victima a ajuns la spital.
O femeie aflată pe bicicletă a fost luată de un autoturism, în acestă după-amiază. La volanul mașinii se afla un tânăr în vârstă de 24 de ani, care conducea dinpre Sânnicolau Mare, înspre localitatea Lovrin. La locul incidentului au intervenit cinci pompieri cu o autospecială cu modul de descarcerare.
„La data de 10 martie 2026, un tânăr de 24 de ani a condus un autoturism pe DN 6 dinspre Sânnicolau Mare înspre Lovrin iar la un moment dat a surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 66 ani, care se deplasa pe bicicletă în aceeași direcție de deplasare. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, transmit polițiștii din Timiș.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și:

