luni, octombrie 26, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișAdministrațieA fost desemnat noul constructor al stadionului „Dan Păltinișanu”

A fost desemnat noul constructor al stadionului „Dan Păltinișanu”

Noul stadion „Dan Păltinișanu” are constructor. Va urma o perioadă de 10 zile în care vor putea fi depuse contestații. În cazul în care decizia nu va fi combătută, urmează să fie semnat contractul.

„Compania Națională de Investiții a anunțat astăzi numele companiei care va construi noua arenă a Timișoarei. Procedura de selecție a fost finalizată, avem un constructor, iar dacă în următoarele zece zile nu va fi depusă nicio contestație, se poate semna contractul de finanțare. La finalizarea procedurilor birocratice, societatea câștigătoare va demara etapa de proiectare și mai apoi lucrările efective de ridicare a noului stadion. Sunt pași obligatorii care durează deja de mult timp, dar ne apropiem de momentul pe care îl așteptăm cu toții de ani buni”, a spus Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, marți, 10 martie.

Inițial, firma sibiană Con-A Operations, ca lider de proiect, a fost cea care a fost câștigătoare pentru construirea viitorului stadion „Dan Păltinișanu”, decizie luată la finalul lunii aprilie a anului 2025. Cu câteva zile înaintea semnării contractului, licitația a fost contestată. A urmat și decizia mult așteptată a Curții de Apel București, care a solicitat reevaluarea ofertelor. Contestația a fost depusă de asocierea Concelex – Erbașu, care a ieșit pe locul secund. Instanța a dat dreptate părții care a contestat, astfel că ofertele au reintrat în analiză. Între timp, demolarea s-a desfășurat fără probleme, iar acum locul este de nerecunoscut.

„A fost lipsă de încredere, deznădejde, amânări, dar, până la urmă, proiectul nostru merge înainte cu toate piedicile puse de-a lungul timpului de oameni care trebuiau să îl susțină. Vom avea la Timișoara cel mai modern stadion din România!”, a adăugat Simonis.

Contractul dintre CNI și noua firmă câștigătoare va putea fi semnat în 10 zile, dacă decizia nu va fi contestată.

Cum va arăta noul stadion „Dan Păltinișanu”

Conform proiectului, stadionul va avea 32.000 de locuri, suprafața construită fiind de 28.800 metri pătrați, iar tribunele vor fi acoperite. Dacă se va face, ar urma să fie al doilea cel mai mare din România, după Arena Națională din București, respectiv cel mai modern din țară. Proiectarea, conform caietului de sarcini, va dura opt luni, iar construirea efectivă a celei este estimată la 24 de luni.

Potrivit Studiului de fezabilitate elaborat de asocierea Lucian Simion Arhitectura – Constructii Erbasu SA, stadionul va fi edificat pe un teren cu suprafață de 57.950 mp și va avea o amprentă la sol de 15.481 mp, din care construcțiile închise vor ocupa 1.379 de mp, iar tribunele 14.102 mp. 

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente