Caz greu de imaginat într-o comună din județul Timiș. Locuitorii vor primi corespondența prin poștă o singură dată pe săptămână. Motivul? Poștașul nu și-a mai luat concediu tocmai din 2020!
Poșta Română are tot mai puțini angajați și trebuie să se descurce cum poate. Poștașul din comuna Dudeștii Noi, județul Timiș, nu și-a mai luat concediu de odihnă din anul 2020, astfel că cei din conducerea de la Timișoara trebuie să aplice măsuri urgente. Afectați sunt locuitorii comunei, care, până în august 2026, vor primi plicurile și pensiile o singură dată pe săptămână.
„Agenția de Poștă din Dudeștii Noi își schimbă programul. Din cauza faptului că oficiantul poștal nu și-a efectuat concediul de odihnă încă din anul 2020, conducerea din Timișoara a decis că măsură trebuie aplicată în cel mai scurt timp. Astfel, angajatul Agenției Dudeştii Noi va fi în concediu de odihnă până aproape de finalul lunii august. Până atunci, serviciul va fi asigurat de oficiantul poștal din comuna Sânandrei, o singură zi pe săptămână, vinerea, între orele 12 și 17. Pentru pensii, puteți merge și la Poșta din Sânandrei, astăzi, până la ora 12 și mâine, între orele 10 și 19”, a transmis Primăria Dudeștii Noi.

