miercuri, octombrie 28, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEPloi, polei, vânt puternic în aproape toată țara. La munte va ninge...

Ploi, polei, vânt puternic în aproape toată țara. La munte va ninge și va fi viscol

Prognozele de vreme rea se prelungesc până joi, 26 februarie. Vestul țării este afectat de vânt puternic. În rest, sunt așteptate ploi, polei și ghețuș, iar la munte va ninge.

O atenționare de vreme instabilă va fi în vigoare până joi dimineanță, la ora 8. Vor fi precipitații, marți, 24 februarie, în cea mai mare parte a țării, iar până în dimineața zilei de joi, 26 februarie, îndeosebi în jumătatea de est. Vor predomina ploile, ce vor avea și caracter de aversă, dar în centru, în est, iar în noaptea de miercuri spre joi, 25 spre 26 februarie și în sud-est, vor fi perioade cu lapoviță, măzăriche și ninsoare. Se vor acumula cantități de apă de 10 – 15 l/mp. În Carpații Meridionali și de Curbură, cantitățile de apă vor fi local de 15 – 30 l/mp, se va depune strat nou de zăpadă de 10 – 15 cm, iar la altitudini în general de peste 1700 m de 20 – 30 cm. Izolat se va forma polei și ghețuș.

Vântul va avea intensificări marți, 24 februarie, în cea mai mare parte a teritoriului, iar miercuri (25 februarie) îndeosebi în centru, în est și în extremitatea de sud-vest. În zonele joase de relief și la munte vor fi viteze de 40 – 55 km/h și pe alocuri de 60 – 70 km/h, viscolind temporar ninsoarea, în zona montană și pe suprafețe mici în Moldova și Transilvania, iar miercuri, 25 februarie, și în noaptea de miercuri spre joi, 25 spre 26 februarie pe suprafețe mai mici și în Muntenia și Dobrogea. În zona montană înaltă, vor fi rafale de 70 – 80 km/h și de peste 90 – 100 km/h în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol și se va reduce vizibilitatea semnificativ.  

Cod galben și cod portocaliu la munte

Un cod galben de viscol și strat de zăpadă și un cod portocaliu de viscol puternic și vizibilitate redusă sub 50 de metri vor fi în vigoare în zonele de munte. Primul dintre ele, în Carpații Meridionali, în Carpații de Curbură și local în Carpații Occidentali, acolo unde vântul va avea intensificări cu viteze de 60 – 85 km/h, temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă, în medie de 10 – 15 cm și vizibilitatea va fi redusă sub 100 m.

Codul portocaliu va fi la altitudini de peste 1500 de metri în Carpații Meridionali și local în Carpații de Curbură, va fi viscol puternic, astfel că vântul va avea rafale de 80 – 110 km/h, troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Cod galben de vânt în Banat

Un cod galben de vânt va afecta inclusiv vestul țării, până marți seară, la ora 20. În intervalul menționat vântul va prezenta intensificări în Banat, Oltenia și local în Transilvania și sud-vestul Munteniei, cu viteze de 50 – 70 km/h.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente