Sportul din Timișoara strânge rândurile pentru a-l sprijini pe Bogdan, elev în vârstă de 14 ani al Liceului „Nikolas Lenau” care trece prin momente de cumpănă. Voleibalistele de la CSȘ Bega vor juca un meci caritabil, duminică, 22 februarie, de la ora 14, cu scopul de strânge fonduri care să-l ajute pe Bogdan să lupte cu boala crâncenă cu care se confruntă.
Bogdan, elev de 14 ani la Liceul „Nikolas Lenau” din Timișoara, are nevoie de sprijinul comunității pentru a avea o șansă în plus la viață. Este suspect de limfom în stadiul 4, cu multiple metastaze. Șansa sa o reprezintă un tratament de specialitate în străinătate, însă costurile sunt uriașe, iar familia are nevoie de sprijin.
Duminică, 22 februarie 2026, de la ora 14, sala CSS Bega Timișoara va găzdui un meci caritabil de volei între echipa gazdă și CSM Lugoj, dedicat strângerii de fonduri pentru Bogdan, un copil aflat într-o luptă dificilă cu o boală gravă și care are nevoie urgentă de tratament în străinătate. Evenimentul își propune să mobilizeze comunitatea locală, părinții, sportivii și susținătorii voleiului pentru a oferi un sprijin real familiei lui Bogdan. Prin acest meci, organizatorii transmit un mesaj de solidaritate, empatie și responsabilitate socială, demonstrând că sportul poate deveni un adevărat motor al speranței.
„Organizarea acestui eveniment nu ar fi fost posibilă fără implicarea și deschiderea domnului profesor Eduard Niță, precum și sprijinul constant al domnului director Gică Bîndariu. De asemenea, mulțumiri speciale se îndreaptă către domnul antrenor Dorin Horvath, de la CSM Lugoj, pentru deschiderea și susținerea acestui demers umanitar. Prin prezența la meci, poți contribui direct la oferirea unei șanse în plus la viață pentru Bogdan. Împreună, putem transforma solidaritatea în speranță”, transmit organizatorii.
Unde se pot face donații
LEI – REVOLUT
- Beneficiar: CRISTIAN CIRA NICULESCU
- IBAN: RO24 REVO 0000 1252 3615 9904
- BIC/SWIFT: REVOROBB
EURO – BT
- Titular: CIRA NICULESCU CRISTIAN
- IBAN: RO86BTRLEURCRT0513673901
- SWIFT: BTRLRO22
LEI – BT
- Titular: CIRA NICULESCU CRISTIAN
- IBAN: RO39BTRLRONCRT0513673901
- SWIFT: BTRLRO22
Familia poate fi contactată la numărul de telefon 0727 444 363 – Cristian Cira.
Citește și:

