duminică, octombrie 25, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișAdministrațieNoul stadion nu va fi gata în vară. Consiliul Județean Timiș este...

Noul stadion nu va fi gata în vară. Consiliul Județean Timiș este dispus să ajute încă o dată Primăria Timișoara

E cert, Politehnica Timișoara nu va avea parte de un stadion nou la începutul sezonului 2026 – 2027, întrucât lucrările la „Eroii Timișoarei” se derulează mult prea lent. Asta cu toate că investiția Primăriei Timișoara este susținută financiar de Consiliul Județean Timiș, care este dispus să suplimenteze suma, doar pentru ca arena să fie finalizată la timp.

Șantierul stadionului „Eroii Timișoarei” a început în primele zile ale lunii martie, anul 2024, când la eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale, importanți oameni de sport și foști fotbaliști emblematici ai Politehnicii. Primele săpături au scos la lumină sute de kilograme de gunoaie, care au trebuit sortate și transportate de la fața locului.

Problema a fost depășită, iar acum șantierul este în grafic. În luna iunie, stadiul de execuție era de aproximativ 60%. În luna octombrie au fost montate grinzile care vor susține acoperișurile tribunelor. Stadionul-lego din Calea Buziașului este un proiect gândit încă de pe vremea administrației Robu, dus ulterior la capăt de Cosmin Tabără, fost viceprimar al Timișoarei.

În luna noiembrie a anului 2025, consilierii județeni proiectul de parteneriat cu Primăria Timișoara pentru finalizarea lucrărilor la stadionul „Eroii Timișoarei”, care se construiește în Calea Buziașului. Contribuția Consiliului Județean Timiș este de 20 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 4 milioane de euro. Este o decizie prin care se asigură din punct de vedere financiar finalizarea arenei în vara anului 2026, așa cum este prevăzut în proiect, în ciuda declarațiilor făcute de administrația Fritz, prin viceprimarul Ruben Lațcău. Chiar și așa, șantierul nu se va încheia în vară.

„Este evident pentru toată lumea că acest stadion nu va fi gata în vara acestui an. E nevoie de un ritm mai alert, iar dacă evoluția lentă este cauzată de lipsa banilor, Consiliul Județean Timiș va veni cu sume suplimentare pentru finalizarea la timp a lucrărilor, dar acest lucru trebuie spus de reprezentanții Primăriei Timișoara. Mulți dintre voi ne-ați întrebat de ce am decis să venim alături de Primărie și să susținem financiar această investiție, mai ales după atacurile unor reprezentanți ai primăriei. Răspunsul este cât se poate de simplu: pentru noi nu contează culoarea politică și nici declarațiile belicoase. Este important ca Timișoara să aibă acest stadion, fie el și de mai mici dimensiuni, momentan, este la fel de important ca Poli să joace pe un stadion nou și, de ce nu, să putem organiza aici și concerte sau spectacole”, a specificat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente